• Blog
  • by newdent
  • mai 14, 2020

    Clinica dentară New Dent respectă cu strictețe recomandările  Colegiului Medicilor Stomatologi din București referitoare la limitarea transmiterii virusului COVID-19.

    Astfel, acordăm o maximă importanță indicațiilor privind accesul, triajul epidemiologic și tratamentul dentar, precum și procedurilor de dezinfecție și sterilizare. Acum, mai mult ca niciodată, avem nevoie să dovedim implicare totală în respectarea măsurilor igienico-sanitare pentru a trece fără incidente peste această perioadă dificilă pentru noi toți.

    Încrederea pacienților noștri constă în respectul pe care l-am dovedit de-a lungul timpului nu doar cu privire la corectitudinea actului medical, dar și asupra regulilor de igienă pe care le-am considerat esențiale pentru desfășurarea în condiții de maximă siguranță a procedurilor stomatologice.

    Primul pas: Triajul telefonic!

    Toți pacienții sunt programați telefonic în perioada de alertă după parcurgerea mai multor întrebări care ne oferă informații relevante privind starea de sănătate a acestora. Acordăm o atenție  specială  pacienților  vulnerabili (persoane peste 65 ani, gravide, persoane cu afecțiuni cronice)  în  cazul  cărora  programarea o realizăm la începutul zilei de lucru pentru a se limita contactul cu alți pacienți.

    În cadrul triajului telefonic adresăm întrebări specifice în contextul pandemiei cu noul coronavirus, astfel:

    > Prezentați  tuse, febră, frisoane, dureri în gât, dificultăți de respirație?

    > Ați intrat în contact în ultimele 14 zile cu persoane diagnosticate/suspecte cu virusul COVID-19?

    > Suferiți de alte probleme de sănătate ?

    Vizita la medicul dentist

    Este extrem de important să dăm dovadă de responsabilitate și să fim conștienți de pericolul existent. De aceea, la momentul vizitei, va trebui să purtați mască de protecție, iar dacă nu ajunjeți la timp la programare și estimați o întârziere minimă, vă rugăm să ne sunați. Este contraindicat să veniți cu bagaje de mână (rucsac, ghiozdan, plase, etc). De asemenea, va trebui să nu veniți însoțit/ă. Doar pacientul minor va trebuie să fie însoțit de unul dintre părinți.

    Protocolul vizitei la medicul dentist va presupune respectarea următoarelor indicații:

    1. spălarea mâinilor la grupul sanitar, înainte de intrarea în clinică;
    2. utilizarea covorașului igienizant;
    3. măsurarea temperaturii la intrarea în clinică;
    4. folosirea dispencerului pentru botoșeii de unică folosință;
    5. depozitarea bagajelor de mână în pungi speciale;
    6. dezinfectarea mâinilor cu ajutorul dispencerului automat din sala de așteptare;
    7. ocuparea unui loc în sala de așteptare la o distanță aproximativă de 1.5m. față de un eventual pacient existent în sală;
    8. completarea chestionarului pentru triajul epidemiologic;
    9. parcurgerea actului medical sub îndrumarea medicului dentist;

    Dotările echipei medicale

    Personalul medical respectă întocmai măsurile de precauție standard (igiena mâinilor, utilizarea echipamentului individual de protecție, igiena respiratorie, instrumente și dispozitive sterile, curățarea și dezinfectarea suprafețelor).  Purtăm măști de protecție pe care le schimbăm periodic, mănuși de unică folosință, ochelari de protecție și vizieră care sunt dezinfectate după fiecare pacient.

    Atât înaintea tratamentului, cât și la finalul acestuia, efectuăm pacienților clătiri bucale de minim 30 secunde cu soluții de 1% sau 1,5% peroxid de hidrogen ori cu soluții antiseptice de iod povidona 0,2% – 10%.

    La finalizarea intervențiilor somatologice sunt întreprinse următoarele măsuri:

    –   dezinfecția suprafețelor și a instrumentarului  și asigurarea aerisirii și ventilării cabinetului stomatologic;

    –   dezinfecția completă a echipamentelor stomatologice  (unitul stomatologic, corpuri de mobilier, scaune, lampă fotopolimerizabilă etc.) cu substanțe biocide cu efect virucid conform instrucțiunilor producătorului; se va realiza dezinfecția inclusiv a mânerelor ușilor și a întrerupătoarelor, ultimele doar prin ștergere pentru a evita un posibil scurtcircuit;

    –   curățarea și dezinfectarea pieselor de mână după fiecare pacient;

    –   curățarea și dezinfectarea echipamentele de protecție reutilizabile (ex. ochelari de protecție, vizieră, ecran protecție), după fiecare pacient;

    – echipamentele/materialele de unică folosință vor fi depozitate în containere pentru deșeuri speciale   și   vor   fi   eliminate   conform   Ordinului   ministrului   sănătății   nr.   1.226/2012;

    –   spălarea mâinilor cu apă și săpun sau/și dezinfectarea  înainte de a pune mănuși și ori de câte ori este nevoie;

    –   aerisirea foarte bună a cabinetului stomatologic, minim 15 minute, după fiecare pacient.

    De asemenea, utilizăm o lampa UV de quartz de calitate înaltă care permite sterilizarea aerului din cabinet, cu luarea tuturor măsurilor de siguranță ulterior folosirii acestui echipament.

    Date financiare

    Nu percepem o taxă specială pentru vizita la clinica noastră în perioada de alertă si nu modificăm prețurile practicate până la apariția pandemiei în speranța că lucrurile vor reveni la normal, iar sănătatea dentară, componentă a sănătății generale, va face parte integrantă a unui stil de viață sănătos.

    Formular programare

    Completeaza formularul si programeaza-te la o consultatie specializata.

    X
    Vreau o programare!